Să atingi cele mai înalte vârfuri din țară într-o singură cursă?!!

La început suna a nebunie, dar Florin și Mihai au avut curajul să organizeze un asemenea concurs. A prins la publicul alergător din România dar și la cel de afară, a crescut foarte mult în ultimii ani și pentru mulți a devenit un “must”…

                            

Ziua de vineri se încheia încet și noi eram în drum spre Bâlea Lac. Auzeam  că acolo ploua dar am reușit cumva să fentăm ploaia: am ajuns după ce s-a terminat și apusul își făcea loc printre vârfurile fumegânde.

Merg să iau kitul și apoi la sedința tehnică. Revăd oameni faini, frumoși, nerăbdători să înceapă  aventura, mai schimbăm câteva vorbe și mă îndrept spre cort. Cerul este senin și stelele anunță o zi de sâmbătă minunată.

 

 O lună imensă luminează căldarea Bâlea!!

La ora 04:45 sună ceasul. Încă somnoros, ies din sac și scot capul afară din cort. O lună imensă luminează căldarea Bâlea.  Mănânc, mă pregătesc de cursă și cu 20 minute înainte de start plec spre heliport.

Mă uit în jur și sunt mândru să alerg cu așa vedete, adrenalina deja circulă prin vene și numărătoarea începe! Plec în ritmul meu și fără efort mă mențin în primii 10. Soarele încă se chinuie  să treacă de abrupturile făgărășene, răcoarea dimineții îmi dă poftă de alergat așa că mă simt ok și în 2 ore și 20 minute ajung pe Vf. Moldoveanu. Aflu că sunt pe locul 7. Îi dau la vale și coborârea de pe Viștea o fac calculat, fără să rup picioarele. Cei care urcă ne fac loc și ne încurajează iar atmosfera este de vis! Ajung la Podul Giurgiului și mă hidratez, mănânc câteva bucăți de banană și îi dau în sus pe Mircii.

Căldura persistă, ploaia se lasă asteptată!!

Deja începuse căldura și ploaia anunțată nu mai venea, dar mă simțeam ok și am ajuns în Șaua Caprei. Un voluntar de pe traseu îmi spune că cei din față nu sunt departe și că Busuioc pare destul de obosit… era de așteptat, mereu trage cu elitele și apoi rămâne fără energie. Păstrez un ritm care să îmi lase energie și pe final, și cu gândul la mâncarea din Saua Paltinu, îi dau înainte.

Mănânc bine, mă hidratez și pornesc spre Negoiu. La urcarea pe Negoiu îi văd pe cei din față și mă gândesc că îi ajung pe coborâre. Ajung pe vârf, Adi mă notează și îi dau la vale.

De aici am turat motoarele și am dat blană. Eram pe 6. Până la finish reușesc să mai întrec un concurent și să urc scările heliportului  într-un timp de 8h:15minute, ajungând pe un loc 5, muncit. A fost o cursă frumoasă, unde speram să fac sub 9h:30minute. Nici nu visam la timpul de la final…

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *