Dacă ai un dor ce te frământă
Nu căta că-i drum obositor
Hai, prietene, cu noi pe munte
Pe cărările Bucegilor
Pe poteci umblate doar de ciute
Sub aripa Caraimanului
Vei afla poveşti necunoscute
Spuse chiar de glasul muntelui

Încă din 1969, când Axa a compus imnul Bucegilor , farmecul  văilor și vârfurile scăldate în soare și vânt, au rămas aceleași. Glasul a rămas la fel de puternic, abrupturile la fel de impresionante și pereții la fel de spectaculoși. În unele zone, glasul  adevărat al muntelui a  pierit în gălăgia motoarelor și a cailor putere.

Pornim spre Albișoara Brâului!!

Planul de a sta 3 zile la Refugiul Coștila îl încântă pe Cornel și acceptă imediat invitația mea. Se anunta o vreme perfectă cu soare și peisaje superbe.

Soarele prinde putere de la primele ore ale zilei, la fel și vântul, dar un cer albastru și fără pic de nori ne face să uităm de vânt și pornim spre Valea Albă. Cum eram pregatiți pentru 3 zile, lăsăm o parte din bagaj la intersecția celor două poteci(Valea Albă – Refugiul Costila).

La Verdeată vântul își făcea de cap și am reușit performața de a pune colțarii fără să fim luați de vânt. Hamul, casca și celelalte accesorii sunt și ele pe noi, așa că plecăm spre intrarea în Albisoara Brâului.

               

Vântul turbat răscolea zăpada

Facem stânga și intrăm pe traseu, vântul nu se lasă așa ușor și zăpada, tip zahăr, ne biciuiete, făra milă fețele. Cătărăm săritori descoperite, căutăm prize pentru pioleți și colțari, traversăm pe iarbă și stâncă și toate astea în timp ce vântul turbat răscolea zăpada și forma mici tornade. Brâna Văii Albe ne întâmpină cu peisaje superbe și abia așteptăm să ajungem pe platou.

Ajungem sus… Doamne câtă frumusețe!! Rămân mut și mă mișc ca un robot încercând să văd cât mai multe și cât mai departe. Un zâmbet, sincer zic eu, a rămas întipărit pe fața mea și cu greu am făcut dreapta să coborâm pe Valea Albă.

Ne luăm bagajul din ascunzătoare și pornim spre Refugiul Coștila. La Refugiu ne întâlnim cu Matei si Vasile, chiar mă întrebam dacă pe vântul ăla le-a ieșit creasta CG. Primesc răspuns afirmativ și îi felicit. Ei coboară în civilizație noi rămânem sus, în munte, și încheiem o zi perfectă.

La refugiu dormi cel mai bine!!

Deschid ușa la Refugiu și o lumină puternică mă anunță că am dormit destul. Mă frec la ochi și încep treburile de gospodina:)) Topesc zăpadă, fac ceai și supă, în timp ce Cornel își ocupă timpul cu ceva mărunțișuri… Bărbații ăștia.

Pe la 09:30 intrăm și noi în traseu, nu ne grăbeam, era la cațiva metri de noi. Îi dăm în sus pe Valea Coștilei și colțarii își iau micul dejun mușcând cu poftă din zăpada perfectă.  Dar ceva lipsește… Nu pot să cred: Ne auzim între noi!! Într-o liniște perfectă, vocile noastre răsună în pereții de piatră.

Înaintăm repede pe vale și înclinația încinge puțin gambele.  Săritorile nu pun probleme și ne bucurăm de cațărat. Ne oprim în BMC să alimentăm motoarele, facem câteva traversări  pe o zăpadă moale și lipicioasă apoi coborâm în Valea Scoruși.

Timp era berechet, așa că mergem pe Scoruși până în capăt apoi traversăm în Valea Mălinului. Coborârea spre Poiana Coștilei mi-a pus răbdarea la încercare și m-am abținut cu greu să nu aduc cuvinte noi în vocabularul românesc.

Munții Baiului luminau în razele apusului

Zăpada mare și zaharoasă ne încetinea, dar am ajuns cu picioarele întregi în Poiana Coștilei apoi am făcut dreapta spre refugiu.

Focul ardea în vatră, Munții Baiului luminau în razele apusului, semn că ziua era pe sfarșite.

Stâncă, gheată și un horn îngust!

Vineri, ultima zi, Alin și Alex ni s-au alăturat și am pornit spre Hornul Coamei . Patru alerători montani/alpiniști pe colțari, înclinație maricică și o zăpadă perfecta. Da, am ajuns repede la intrarea în Horn.

Stâncă, gheată și un horn îngust, pe alocuri… Fericire pură. Am început să cătărăm și bucuria se vedea pe fețele noastre. Colțarii scrâșneau pe stâncă, pioleții profitau de gheața perfectă și noi înaintăm cu spor.

                                      

În BMC luăm prânzul și pornim spre Scoruși, unde ne și desparțim. Alin și Alex merg spre Mălin, iar Cornel și cu mine facem dreapta spre Șaua Gălbinele și coborâm la refugiu.

Parcă puțin triști, ne facem bagajul și pornim spre casă.

Ajuns în Brașov, fac un duș și pregătesc bagajul pentru un week-end pe schiuri în Munții Hășmas. Soarele s-a gândit să își ia un concediu și am avut mai mult ceață. Dar când ești în compania persoanei potrivite, ceața face loc soarelui, cel puțin în suflet, și o stână îngrijită devine hotel de 4 stele 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *