De la an la an numărul concursurilor a crescut foarte mult. În fiecare week-end sunt câte 2-3-4 concursuri de alergare, bicicletă, triathlon. În fiecare primăvară iau un calendar și notez ce activitate plănuiesc în fiecare weekend. Iubesc muntele și încerc să profit de tot ce îmi oferă: drumeție, alergare, cățărare, etc.

Într-o seară senină de primăvară m-am pus să planific weekend-urile încercând să diversific cât mai mult activitățile. Cătălina s-a așezat lângă mine și în timp ce savurăm împreuna o salată de fructe, am început să facem planurile. “ Așaaaa, atunci e Apuseni, pe urmă UltraBug, antrenament 7500, RSR, Bate Toaca….” și mă uit cu stupoare că toate weekend-urile erau ocupate de concursuri. Ceva nu e bine și trebuie schimbat.

Nu asta îmi doresc, nu vreau să îmi planific weekend-ul în funcție de un concurs anume. Unde sunt turele faine în care admiri peisaje și te bucuri cu adevărat de munte? Unde sunt turele lungi cu rucsacul în spate și dormit la cort? Turele faine făcute pe muchii și văi… În timp ce aceste gânduri mă frământau, Cătălina se uită la mine și văd în ochii ei aceleasi întrebări ce îmi circulau prin minte. Citeam în ochii ei dorința de a face cât mai multe ture împreună, de a descoperi locuri noi și frumoase. Asta îmi doream și eu, iar ea știa asta.

Prea multe concursuri

La Maraton Apuseni am avut timp să mă gândesc la toate, să îmi răspund la multe întrebări și să iau câteva decizii. Am renunțat la UltraBug pentru a merge voluntar la Propark Adventure. A fost atât de fain încât am spus un lucru: Prea multe concursuri, prea puține ture faine, prea puțină diversitate.

Aveam de ales între Retezat și Bate Toaca. Decizia a fost simplă: La RSR mai participasem și îmi doream demult să bat toaca. Așa că în perioada 16-20 iunie am fost 4 zile cu cortul prin Apuseni. Să vă povestesc cât de fain a fost 🙂

După ce am luat decizia de a nu participa la RSR am început să fac planul pentru 4 zile în Apuseni. Am vorbit cu Cătălina și ne-am gândit că ar fi fain să facem o tură prin Trascău. Mă uit pe hartă, o studiez și încerc să fac traseul în așa fel încât să descoperim cât mai multe locuri minunate.

Sunt destul de spontan…

Cu două zile înainte verific prognoza meteo și îmi dau seama că vom avea o tură minunată în care ploaia și ceața vor încununa zilele de sâmbătă și duminică. Sunt destul de spontan și nu țin, foarte mult, la planul de bază. În schimb Cătălina are darul ăsta “divin” de a fi mult prea spontană. În timp ce mergeam spre Alba Iulia aduc vorba de zona Padiș din Munții Apuseni. Povestesc cum am traversat din Huedin în Alba Iulia, în vreo 11 zile, acum 4 ani și că am stat în Padiș vreo 2 zile și am făcut circuite, etc. Atât a trebuit: “Hai să mergem în Padiș, te rooooggg” aud o voce pisicoasă în dreapta mea. “Nu am mai fost și am auzit că e fain… plus că e ziua mea și mergem pe unde vreau eu!” Încerc eu să îi explic situația dar nu aveam cu cine să mă înteleg. Și dă-i scandal și balamuc, fiecare încercând să îl convingă pe celalalt. Până la urmă am aplicat strategia cu: cedează ‘ăl mai deștept și am scăpat de gura ei.

“E lasă că ne descurcăm noi” apoi o bagă pe aia: “Dar dacă crezi că nu e ok, nu mergem…”

În Alba Iulia oprim să mâncăm ceva, era deja seară, și hotărâm să mergem spre Padiș :))

Spre Padis

Noaptea de vineri spre sâmbătă o petrecem în mașină, într-o parcare pe marginea drumului spre Padiș.

Sâmbătă pornim la drum cu gândul la Padiș și cu mintea în adâncurile peșterilor și avenelor. Lăsăm mașina la mănăstirea din Poiana Călineasa și în timp ce aranjam cortul pe rucsac a început ploaia. Dar ne așteptam la asta așa că pornim spre Padiș. O ceață lăptoasă se lasă pe dealurile întinse și câte o căsuță rătăcită apărea în peisaj.

Ploua torențial. Nimeni nu avea curajul să stea afară, nici măcar câinii de la stână. Era liniște… O liniște plăcută ce intră în tot corpul și îți dă o stare de bine. Totul era verde și curat… Are și ploaia frumusețea ei. Marcajele erau destul de rare dar am reușit să ne orientăm și să ajungem cu bine în Padiș.

Pantalonii erau uzi pe noi și Cătălinei începea să îi fie frig. Știam că nu ai voie să campezi cu cortul în Padiș, așa că am mers spre prima locuință. Acolo sunt mulți gospodari, oameni de la țară, ce urcă vara cu vacile la munte și își fac acolo o gospodărie mică cât să stea și să aibă grijă de animale.

Tanti Maria

O cunoșteam pe tanti Maria. Acum câțiva ani, la ea am mâncat cele mai gustoase gogoși cu gem și brânză. O găsesc la masă, pe prispă și o întreb dacă putem pune cortul la dumneaei în curte. “Da maică, cum să nu. Puteți să puneți și hainele la uscat”. Am prins o portiță în care nu a plouat și am instalat cortul iar Cătălina s-a dus să se schimbe și să se încălzească la foc. Am comandat 6 gogoși și în timp ce mai povesteam cu tanti Maria, ne-am dat seama că am luat decizia bună de a veni în Padiș: aici măcar avem unde să uscăm hainele după ploaia din fiecare zi.

Sâmbătă a plouat toată ziua așa că după ce am mâncat gogoșile și ne-am încălzit la foc, am intrat în cort. Era trecut de orele 18 iar căldura sacilor de dormit ne-a făcut să ațipim. Mâine urma să vizităm cetățile Ponorului, Avenul Borțig și Piatra Galbenei.

Va urma!!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *