Duminică – ziua 2

Sâmbătă nopte a plouat. Era așa răcoare și fain în cort încât nu îmi venea să ies din sac. Dormeam de 11 ore și parcă mai intrau câteva. Scot capul din cort și caut cerul… Văd doar ceva gri și întunecat. Aprind primusul și pregătim mâncarea ce dispare imediat din oală, apoi aruncăm pelerinele și ceva merinde în rucsac și pornim la drum. Astăzi vizităm Cetățile Ponorului.

Sigur îi dă și astăzi cu ploaie, norii și ceața spre care ne îndreptăm sunt dovezi clare. Urmăm punctul albastru și plini de voie bună și fericire pornim spre izbucul Ponorului.

Izbuc =  Izvor de apă cu debit intermitent care se formează în regiunile carstice și funcționează pe principiul sifonului.

“Melc în potecă… Ai grijă la melci” “Melc la apă, melc la apă, trebuie să îl salvam” Cam asta auzeam  atunci când întâlneam un melc în potecă, mă simțeam ca în Baywatch… mai târziu aveam să aflăm că sunt ocrotiți de lege.

Ajungem la izbucul Ponorului și ne uităm cu admirație la volumul imens de apă ce ieșea din pământ. Drumul lui prin adâncuri se termina acolo și dorința arzătoare de a descoperi lumea și lumina soarelui l-a făcut să renunțe la întunericul și răcoarea peșterilor.

Poiana Ponor se deschide în fața noastră ca un peisaj din romanele lui Tolkien… ceață, verde crud și un râu ce intra în adâncurile pământului. Admirăm acest peisaj de basm și îi povestesc Cătălinei că în urmă cu 4-5 ani am prins această poiană inundată și a trebuit să ocolim mult prin dreapta pentru a intra din nou în traseu.

Cetățile Ponorului

Părăsim poiana și urmăm traseul ce ne duce în minunatele cetăți ale Ponorului. Stânca era udă și coborâm cu grija spre intrarea în “cetate”. Râul ce trece prin peșteră perturba liniștea dar nu reușește să acopere zgomotul produs de un grup de 7-8 persoane… Doamne ce gălăgioși erau. Pornim spre Dolina 2 și încercăm să scăpăm de “gaițele” ce mai rămân să facă poze în orice poziție existentă.

Ajungem la următoarea peșteră și coborâm cât mai mult în ea până ajungem la râul ce își croise drum pe acolo. Facem câteva poze și ieșim din peșteră apoi continuăm pe traseu și ieșim din cetate. Era trecut de orele 14 și pornim spre avenul Borțig și Pietrele Galbenei.

Avenul Borțig

Aven = Prăpastie circulară formată în roci calcaroase, în care se scurg adesea apele de suprafață

O ploaie ușoară încerca să străpungă ceața deasă și ne obligă să luăm pelerinele. Un miros de usturoi plutește în aer… “Să știi că nu am fost eu, nu am mâncat usturoi la micul dejun” fac eu pe spășitul încercând să identific sursa acelui miros “iubit” de toți. Poteca trecea printr-un lan de leurdă. Nu am văzut în viața mea atâta leurdă. Mestecăm câteva frunze și plecăm mai departe.

Ajungem la Borțig și ne dăm cât mai aproape de margine… văleu mamă ce de gaură. Ca nește’ români adevărați căutăm ceva pietre să vedem cât e de adânc dar ne lăsăm păgubași… Pe o raza de 50 de metri nu era nici o piatră. Se pare că au mai fost mulți români înaintea noastră.

Pietrele Galbenei

Ploaia continua să cadă și pornim spre Pietrele Galbenei, în speranța că prindem ceva senin pentru a vedea panorama cu Munții Bihorului.

Dar nu avem norocul ăsta. Singura panoramă ce o vedem este cea afișată pe panoul turistic. Ne imaginăm ce peisaje am avea pe vreme bună și pornim înapoi spre Padiș. Oprim în Glăvoi să mâncăm langoș și să ne adăpostim de ploaie… ploua torențial. Cu foamea în gât și burțile goale, devorăm tot ce avem pe masă și începem urcarea spre Padiș.

Like a lady :))

Cu 15 minute înainte de Padiș găsim o zonă cu semnal. Pfoaaaii, să vezi nebunie. Fiecare cu locul lui de semnal făcând incantații și încercând să îi anunțe pe cei dragi că totul este bine.

Ținând cont că am mâncat la Glăvoi, masa de seară a fost alcătuită din câteva piersici si două bomboane Bucuria. Oboseala se simte si Moș Ene vine mai devreme. A fost o zi minunată în care am descoperit o parte din frumusețile Apusenilor.

Va urma

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *