Așa iarnă încăpățânată nu am mai văzut de mulți ani. Dar când totul este imaculat și florile de cireș devin, de nevoie, prietene cu florile de nea, nu ai cum să fii trist. Așa a fost anul acesta la Brașov Maraton, peisaje de vis și un traseu ce te ține în priză și te face să fii fericit. Îi cunos pe organizatori și știu prin ce au trecut. Noi, concurenții, ne-am bucurat de un traseu superb și o organizare impecabilă, dar în spatele cortinei au fost nervi întinși la maxim și frică… multă frică. Teama că se pot întâmpla accidente neprevăzute și pe o așa vreme e mai greu de ajuns pe unele portiuni din traseu. Probabil această teamă justificată a fost cea care a impus un echipament obligatoriu mult peste așteptările celor de la start. Îi vedeam pe cei de la maraton cum veneau leoarcă de transpirație și cu două trei haine atârnate pe ei, plus un rucsac în spate.

Când am aflat scurtarea traseelor am strâmbat puțin din nas, dar pe traseu mi-am dat seama că a fost o decizie bună. Dacă se ținea traseul normal, deja la Băncuță toată lumea ar fi avut o baltă în adidași și încă 25 km de alergat. Pe valea Răcădăului este apă tot timpul anului…  Vă dați seama cum ar fi fost în combinație cu zăpada proaspăt căzută?

Adrenalina circulă prin vene

Mă așteptau 17,5 – 18 kilometri de traseu cu peisaje de vis și coborâri în viteză. Nu am probleme cu frigul dar echipamentul obligatoriu este OBLIGATORIU pentru toată lumea. Pantaloni cu jambiere și tricou cu mânecuțe plus o foiță legată la mijloc, alcătuiau costumația mea. Lume multă la start, fiecare îl încurajează pe cel de lângă el, cei din față au chef de glume: “Să fii atent la numărul cutare”,atmosfera este plăcută și adrenalina a început să circule prin vene.

Se pleacă destul de tare și până la serpentine stau cu Alin Petric apoi îl văd cum depășește dar am zis că accelerez mai pe la jumătatea serpentinelor… Proastă alegere. Aluneca destul de tare și nu prea aveai cum să depășești. Mai întrec doi trei (le multumesc că mi-au făcut loc) și apoi ajung pe Tâmpa și îi dau la vale. Pe la jumătatea coborâri o văd pe Luiza pitită în zăpadă și cu aparatul în mână, mulțumim Luiza pentru poze . Se urcă în Poiana Stechil pe o potecă bătută de cei de la maraton, dar e cam greu să depășești când în ambele părți ai zăpadă până la genunchi. Joc de glezne până în poiană și apoi la vale.

Iete pentru ce peisaj stătea pitită Luiza 🙂

Urmează coborârea 🙂

Chiar mă gândeam la ce noroi o să fie pe coborârea spre fântânița Dreptății, dar a fost superb: zăpadă pulver, rădăcini acoperite și nici un pic de noroi… Pfoaii ce fain s-a rulat pe porțiunea aia. Pe curba de nivel ce duce spre treptele lui Gabony mă întâlnesc cu primii alergători de la cross și strig la Chiriac să întindă compasul. Urcarea pe Gabony merge bine și ajung a doua oară pe Tâmpa apoi îi dau blană la vale. Traseul înconjoară Tâmpa pe partea cartierului Răcădău apoi ajunge la finish.

Noroială mare pe aleea ce înconjoară Tâmpa, dar nu am ratat nici o baltă. Văd două fete de la Cross și o baltă în dreptul lor: mintea mea diabolică avea deja scenariul făcut… Trec prin baltă și după câțiva pași aud: “Ai grijă că ne-ai stropit cu noroi” adevărul e că prea aveau adidașii curați și se fereau de orice baltă. Sunt convins că la finish și-au făcut poze cu medalia și adidașii murdari apoi le-au pus  pe facebook. Sper să-mi fi mulțumit, în sufletul lor, pentru like-urile primite.

Finish

Am ajuns la finish în 1h:51 min. Oricât de mult aș alerga pe potecile ce înconjoară Brașovul, oricât de mult m-aș antrena pe  ele:  de fiecare dată descopăr o altă frumusețe, un alt peisaj, un copac în minus sau o floare în plus. A fost o ediție de poveste…  De povestit nepoților.

Mulțumiri fotografilor: Luiza Loloiu, Victor Grigore, Cătălin Ionescu, Lucian Lițeanu, Luana Gabor.

Comments (1)

  1. […] Adelin Udeanu […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *