Să zâmbești mereu pe stradă
Să răspunzi la cin-te-ntreabă
Să dai dulciuri la copii
Cum ar fi?…

Ura să nu mai existe
Numai femei pacifiste
Să-ți propui a nu bârfi,
Cum ar fi?

Să iubești ce te-ncojoară
Să-nveți să cânți la vioară
Să împarți doar bucurii,
Cum ar fi?

Să fii zen la supărare
Să nu ascunzi ce te doare
Să vorbești în poezii,
Cum ar fi?

Să-ți dorești a nu fi singur,
Să ai cui spune Bonjour,
Să înveți a dărui
Cum ar fi?

Să nu plângi în a ta viață,
Să n-atârni de-un fir de ață,
Să îți placă a iubi,
Cum ar fi?

Să iubești viața activă
Să te-alergi în pat c-o divă
Să folosiți jucării,
Cum ar fi?

Să lupți pentru că îți pasă
Să stai cu-ăi mai mari la masă
Să le demonstrezi că știi,
Cum ar fi?

Să respecți înțelepciunea
Să urăști mereu minciuna
Să-ți dorești a nu jigni,
Cum ar fi?

Lumea ar fi mai frumoasă,
Nu ar mai fi ceartă-n casă,
Toți pentru unul am fi
Cum ar fi?… așa ar fi.

Versuri: Adelin Udeanu

Sursa foto: Google

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *