Trecut-au ceva ani, pe când puștan eram
Parcă văd și acum la tine cum priveam
Erai acolo sus, plină de frumusețe
Și îmi doream nespus să calc pe-a tale creste

Mereu tu ai știut să îmi impui respect
Cu mândra ta coroană ce scânteia discret
Aveai acea putere care mă înrobea
Și mă trăgea spre tine… aveai inima mea

Mai ții tu oare minte când într-o dimineață
Pornit-am pe ” La Lanțuri”, aveam un scop în față:
Voiam s-ajung la tine, deasupra tuturor
Să-ți admir frumusețea, să văd al tău decor

Și am ajuns acolo, pe creasta mult dorită
Departe de probleme, de lumea înrobită
Și-atunci, când am văzut cât ești de maiestuoasă,
Am zis că nu mai plec. Aici sunt ca acasă

Dar vântul ai chemat și printr-un susur blând,
Mi-ai spus că pot veni la tine orișicând
Să am mereu cu mine credință și respect
Pentru că orice munte le cere ca bilet

Cu-n zâmbet larg pe față și plin de bucurie,
Am coborât în lumea plină de ironie
Dar mult nu a trecut, auzeam vocea ta
Care-mi șoptea suav: ” hai,vino-n lumea mea!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *