Atenție la produsele contrafăcute!

Primii mei adidași de alergare montană i-am luat din Dechatlon, modelul Kalenji, 100 de lei am dat pe ei și aveau  garanție doi ani. Au fost buni, un sezon întreg am alergat cu ei. Cornel Buliga și acum aleargă tot cu modelul ăla de adidas,ăla îi place lui și se simte foarte bine în ei.

După ce am alergat 400 km cu Kalenji, am zis să îmi iau și eu ceva mai “de fița”. Așa că am început să caut pe net adidași Salomon Speedcross. Am găsit unii la 250 lei și am crezut că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap: “Mamă ce ofertă, în magazin sunt dublu”, deja mă vedeam cum zburam cu ei pe stânci și pe creste. Ma văd cu vânzătorul , îi probez și îi iau. A doua zi le fac proba: Nu am fost așa încântat… Nu aveau pic de amortizare, de comozi nici nu mai zic. “Eeeee, nu sunt eu obișnuit și d-aia nu îmi plac” încerc eu să mă consolez. După 200 km s-au făcut praf și am început să caut din nou pe Olx. Am luat unii Scott și am alergat MPC-ul în ei: am zis că mor, mă ardeau tălpile de parcă mersesem pe carbuni încinși.

“I-ați mă unii din magazin și nu mai umbla cu făcături că îți strici piciorul aiurea” îmi spune Biolan. Cum am făcut rost de bani, am mers la Salomon și mi-am luat o pereche de Speddcross 3. Băi băiatule: diferență de la cer la pământ! Cum i-am luat în picioare am simțit că e altceva. La prima alergare simțeam că zbor:unde puneam piciorul știam că nu mai are moarte, aderență perfectă și amortizare mult peste făcăturile mele de 250 lei.

Am fost naiv…

Dar ăsta am fost eu: am cumpărat fără să mă interesez înainte,  crezând că tot ce zboară se mănâncă. Am fost naiv și am crezut că toată lumea este cinstită și de ce ar vrea să înșele pe cineva dornic să facă sport. De la an la an familia alergătorilor se mărește și văd mulți începători ce fac aceleași gafe pe care le-am făcut și eu.

Când vezi, pe facebook sau Olx, că cineva are la vânzare mai mulți adidași decât un magazin, ar trebui să îți pui un semn de întrebare,nu? Dar totuși sunt mulți cei ce pică în capcană.

Chiar dacă costă mai mult și poate te gandești că nu alergi tu așa mult încât să îți cumperi adidași la 500-700 lei, gândește-te întâi la calitatea alergării, la confortul pe distanțe lungi. După ce că abia mai tragi de tine în timpul unui maraton sau ultramaraton, mai trebuie să te gândești și ce o să faci cu unghiile căzute sau cum poți să scapi de bătături, crampe musculare și alte inconveniente. Pune totul în balanța și ai să vezi că merită să investești  în produse de calitate.

Intreabă pe cei cu experiență

După 4 ani lucrurile nu prea s-au schimbat, ba mai mult, au apărut și mai mulți “mici afaceriști” ce abia așteaptă să îi suni pentru a achiziționa o pereche de adidași. Înainte să achiziționezi un produs, întreabă pe cei mai vechi și cu experiență în alergare, cere un sfat, o părere. Sunt sigur că nu vei fi respins și ai să primești sfaturi utile.

Succes 🙂

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *