În 2014 am ajuns prima dată pe Valea Cernei și am devenit un Hercules. A fost o zi caniculară și cei 44 de km au lovit tare în mușchii mei. Am terminat în 6h:01 minute. Mi-a plăcut atât de mult zona și peisajele încât în 2015 am devenit agitat când am văzut că pica în aceeași zi cu ProPark. Voiam să particip la amândouă, așa că am început să dau telefoane și să mă interesez dacă rămâne în primul weekend din iunie. Am fost dezamăgit când am aflat că nu se mai ține. Anul 2016 ne-a adus un Hercules renăscut în straie de toamnă. În culori fantastice și temperaturi perfecte. Nu aveam cum să ratez așa frumusețe și am luat startul împreuna cu mulți alergători terminând într-un timp de 4h:57 minute.

În 2017 am tăiat mai multe concursuri și am ales să fac mai multe ture pe munte și să mă bucur de ceea ce m-a facut să iubesc muntele: drumețiile. Dar frumusețea munților Cernei la început de toamnă nu se uită așa ușor… Am ales și în 2017 să fiu un pui de Hercules.

Vineri în jurul orelor 15 plecăm spre Băile Herculane. Drumul este destul de lung dar am avut cea mai drăguță companie în persoana Cătălinei. Kilometrii treceau repede și pe la 22:30 ajungem la Motel Dumbrava. Luăm kiturile, mâncăm ceva paste și mergem să instalăm casuța noastră verde. Moș Ene ne face o vizită și cădem într-un somn adânc ce ne prinde îmbrățișați.

Nu mă așteptam la un timp mai bun ca anul trecut, dar am zis că poate reușesc să fac în jur de 5h:15 minute. Aveam timp și de filmat așa că am luat camera la mine. Se dă startul și toată lumea pleacă în viteză. Aveam 44 km în față așa că nu am ridicat pulsul din primii kilometrii. Vine urcarea și alerg cu pași mici păstrând o cadență mai mare decât dacă aș fi mers rapid. Ieșim din pădure și culorile de toamnă ce apar pe dealuri îmi dau energie. Păstrez un ritm bun și după 18 km ajung în satul Bogâltin.

Urmează o urcare destul de lungă până în șaua Ciumerna și de acolo coborare. Reușesc să alerg destul de mult pe curba de nivel până în Ciumerna și de acolo la vale. Simt că mă ține puțin spatele, dar îi dau tare prin covorul de frunze ce ascundea pietrele și crengile. O porțiune tehnică și alergabilă cu un colorit fain al pădurii. Reușesc să dau cu piciorul în două stânci mari acoperite de frunze și mă trezesc pe jos. Nu e nimic grav și îi dau mai departe spre postul din Ineleț. Încă simt cum mă ține spatele pe coborâri și nu îmi permite să dau drumul la picioare. În post beau  ceva apa și struguri apoi plec.

Până în Prisăcina am mers destul de greu dar încercam să compensez coborârile cu urcările. Ajung în post și îi găsesc pe Dan Lupșa și Gianina. Primesc puțin masaj la spate și plec mai departe. Din Dobraia aveam numai coborâre așa că ignor durerea și îi dau la vale. Nu pot spune că era o durere insuportabilă, dar simțeam că mă ține un mușchi și mă gândesc că ar putea fi ceva întindere. Dar mai sunt câțiva kilometrii până la finish așa că îmi eliberez mintea și mă bucur de frumusețea pădurii și a potecii ce coboară frumos spre Cerna.

Am reușit un timp de 5h:17 minute. Timp ce m-a dus pe locul 8 la general și 2 la categorie. A fost un weekend fain cu un concurs superb și o tură prin munții Mehedinți. Și peisajele…pfoai de mine. Nu cred că e cineva care a concurat și să nu fi rămas mut la frumusețea pădurii și la culorile ei.

Pe traseu am facut si un filmulet. Il gasiti aici

Frumos domne, venim și la anu’.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *