Wekendul trecut a fost despre alergare, city break și prietenie. A fost un weeknd în care am descoperit locuri noi, am revăzut prieteni alergăcioși și am lăsat urme pe potecile superbe ce veghează asupra comunei Rășinari. Duminică seara, în drum spre casă, Cătălina îmi spune: A fost un weekend perfect pentru toți(trupa din mașina), tu însă ai fost o victimă. Cam așa a fost, nu o contrazic. Dar hai mai bine să vă spun povestea.

Mă trezesc sâmbătă pe 8, întind puțin oasele și mai lenevesc 15-20 minute. Nu mă grăbeam nicăieri, stabilisem, cu trupa, să plecăm pe la un 10, 10:30. Fetele pregătesc ceva de mâncare, ajutate de Buliga, iar eu scriam poezia pe site. Îmi termin treaba și cum stomacul începea să mă roadă, mă năpustesc ca un uliu asupra prăzii: salată de avocado cu ou fiert și ceapa verde+ branză de oaie… curcubeu pe cerul gurii.

Urcăm în mașină și pornim spre Sibiu: Cătălina, Mihaela, Cornel și eu. Găsim magazinul unde se dau kiturile, le ridicăm, apoi plecăm să vizităm Sibiul. Ceva însă nu era în regulă cu stomacul meu, îl simțeam cum suferă și încearcă să îmi transmită și mie starea lui. Dar nu îl iau în seamă și îl pun la încercare dându-i o ciorbă, la un “Impinge tava” din centrul orașului.

În drum spre Rășinari, ne oprim la Muzeul Astra.  Băi, cât de fain poate să fie, atâtea chestii de văzut, atâtea case de vizitat. Dar pentru mine a fost un calvar. La fiecare bancă mă așezam, stomacul era tot mai greu, ca un vulcan pregătit să erupă.

Intrăm în Rășinari, găsim zona de start și deja am ochit locul de cort, fix in piața satului. Cezar cu Un Guru erau pe acolo și rămânem cu ei la povești. Simt nevoia să mă întind pe izopren și caut un loc mai ferit unde să stau în liniște. Mă întind pe burtă și în câteva zeci de secunde simt cum un val cald de vomă își croiește drum spre ieșire. Am dat la boboci! :))

Mă simțeam mai bine dar nu am putut să mănânc nimic în seara aia. Am băut ceva apa și m-am băgat la somn. Am dormit mult și destul de bine, m-am trezit odihnit. Încerc să mănânc ceva dar nu mergea deloc. Reușesc să mănânc puțin grâu de la ungur și o banană cu miere. Vin și prințesele (ele au stat la cazare…evident), facem puțină încălzire și ne așezăm la start. Prima cursă din sezon… încă mă trec emoții și atmosfera îmi dă energie.

Se pleacă în trombă. Încerc să nu mă las dus de val și plec în ritmul meu. Primii 3 km au mers bine, apoi simt un gol în stomac și energia mă lasă. Am încercat să mai trag de mine încă câțiva kilometri în speranța că îmi revin. Îmi era ciudă. Era clar că experiența de seara trecută m-a lăsat cu un stomac slăbit și gol. Nu voiam să renunț și am încercat să trag de mine. Dar nu mergea deloc, nu aveam energia necesară și parcă mă târam. Apoi mi-a venit o idee geniala: Băi, dar e și Cătălina în cursa asta, cum ar fi să continui cu ea. M-am asezat, am oprit ceasul și am așteptat-o.

Mă vede de departe și se sperie puțin, a crezut că mi-am luxat glezna. Îi povestesc pe scurt și pornim amândoi spre finish. Are un ritm bun și se depărteaza de grupul în care era când a ajuns la mine. O văd cum dă hotărâtă din bețe la deal, apoi aleargă pe curbele de nivel și la vale. Sunt mandru de ea, a evoluat mult. Nu știu de unde a găsit motivație, dar cum s-a dus zăpada, a început să se antreneze. Îsi ia echipamentul la ea și pleacă la alergat după ce termină munca. E nebună… o nebună frumoasă. Mi-a cerut să îi fac un plan de antrenament. Înainte de concurs mă bătea la cap să facem un plan de cursă, să știe cum să alerge. Doamne fere, mă uit la ea ca prostu și nu știu cine e gagica din fața mea.

Kilometrii trec repede, dar avem timp să ne bucurăm de peisaje. O splendoare. Primăvara a preluat conducerea și totul este verde și plin de viață. Iar traseul, nu am cuvinte. Unul din cele mai frumoase trasee pe care am avut onoarea să alerg.

Trecem finish-ul de mână. Ea victorioasă și mândră de timpul obținut, eu bucuros că am putut să o forțez pe ultimii kilometri. Nu am avut cursa mea, aș fi ipocrit să zic că nu sunt trist sau supărat. Dar astăzi a fost despre altceva. Și nu regret niciun moment că am ales să mă bucur de traseu în alt ritm.

Spuneam la început ca am fost victimă. Mai în glumă, mai în serios, cam așa a fost. Cornel a reușit un timp bunicel și un loc 10, Mihaela a terminat pe locul 3 și Catalina a făcut o cursa frumoasă, peste așteptările ei. Deci da, eu am fost victima în acest weekend :))

Cu siguranța am să revin la acest concurs. Un traseu așa bine ales și cu peisaje ce îți taie respirația, nu trebuie ratat. Felicitări echipei de organizare, Urme pe Play a fost un succes 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *