După experiența de anul trecut, am încercat să găsesc un coechipier potrivit pentru lupta cu balaurul CPNT-ului, numit în popor : Marathon 7500.

Pe Cornel îl știam din liceu când mai jucam baschet împreună sau ne întâlneam pe la sala de forță. Mai vorbeam din când în când și anul trecut aflu că face echipa la 7500 cu Cojo, un prieten bun și munțoman, cu care am parcurs multe vârfuri.

Știam că îi plac provocările și este atras de lucrurile care îl ajută să își depășească limitele, dar nu mă gândeam că primul lui concurs de alergare montană va fi 7500 elita. Au terminat bine atunci și un gând a prins viață în mintea mea: “ Cornel ar putea fi un coechiper bun pentru tine”.

Tanc rusesc

Știam că este un tip dur, care trage ca nebunu, uneori până la epuizare. Îi spun lui Cojo ce gând mă urmărește și îmi spune: “ Bă, ăsta e tanc rusesc, dacă știi să îl temperezi, duce mult.“ De răspunsul ăsta aveam nevoie. Îi propun lui Cornel și în scurt timp primesc răspuns afirmativ.

Între timp am făcut multe ture împreună, și iarna și vara. Ture la colțari cu dormit sus pe munte sau în stână. Cornel a învățat să asculte muntele, să îi acorde respectul necesar și să îl privească ca pe un prieten și nu ca pe un trofeu.

Antrenament

Am început să planificăm antrenamentele împreună, așa că după Retezat SkyRace aveam în cap numai 7500. Următorul week-end am făcut un antrenament de 80+ km pe traseul de 7500, antrenament în care să vedem cum funcționăm ca echipă și cum reacționăm în punctele cheie…a mers perfect.

Săptămâna următoare am băgat un antrenament mai scurt, de două ori la Omu, și apoi am zis să luăm pauză până la concurs, pauză în care să schimbăm adidașii cu bocancii.

Cu o săptămână înainte de concurs ne sunăm, facem planuri să vedem cum,unde și ce mâncăm.Ne spuneam că trebuie să ne odihnim , să mâncăm bine, să lăsăm fetele:)), etc. Ultimul antrenament a mers perfect, așa că mi-am permis să visez un timp sub 18h:30..i-am spus și lui asta iar raspunsul a fost: “ Mah e cam greu, vedem cum ne simțim, cum este vremea”.

Zilele trec repede și joi seara ne prinde în Peștera, în fața cortului, porționând mâncarea și făcând ultimele pregatiri.

START

Vineri ne trezim la 5:00, mâncăm și pornim spre zona de verificare a echipamentului. Eu aveam doar o borseta iar în rucsacul lui Cornel urma să punem echipamentul obligatoriu și ceva mâncare. Rucsacul îl duceam cu rândul, eu la deal și el la vale. Vremea era perfectă și aliniați în zona de start așteptăm numărătoarea inversă… “ AT MY SIGNAL UNLEASH HELL” 3..2..1 și pornim ușurel să ne încălzim.

Până în primul post mergem ok și ajungem cam în același timp cu Robert și Daniel. Aici a fost ultimul post în care i-am văzut..Singurul lor adversar era timpul. Ne simțim bine și ne menținem pe primele poziții, mâncăm ,ne hidratăm și totul decurge perfect.  Ajungem la Peștera în 5h:06 și încă ne simțeam bine.

Băgăm pepene și pornim spre Omu’. Aici se afla echipa noastră de suport, care zâmbăreață și plină de viață ne întreabă ce ne trebuie și cum suntem. Ajungem la Gura Diham, mâncăm și pornim spre Prepeleac. Ajungem acolo și simțim foame. Mâncarea de la Diham se consumase, așa că mâncăm puțin și pornim pe Bucșoiu. Aici a fost acea etapă din concurs în care trebuie să te “tai”, aveam energie dar nu cât ne planuisem, așa că pe Bucșoiu am urcat cu 15 minute mai greu decât ne gândeam că facem.

Greseala

Ajungem la Omu, băgăm o ciorbă și prindem energie. Planul era să păstrăm energie până spre final și, pentru noi, concursul să înceapă a doua oară la Omu. Așa a fost… de la Omu 2 am mers excelent și pe Gaura am mers mai bine decât la antrenament. Ajungem la Omu 3 și îi prindem pe Pepi cu Gică. Stăm puțin să mâncăm ceva și îi vedem cum pleacă…ori eram plini de adrenalina și nu am gândit, ori nu ne-am dat seama, nu știu ce a fost, dar aici a fost greseala noastra. În loc să plecăm odată cu ei am mai stat 5 minute.

Energia ne curgea prin vene și, dacă plecam cu ei le stăteam ca un ghimpe în coastă și poate sprintul de final făcea diferența. Am alergat tare de la Omu 3 până la Bătrâna și am mai depășit o echipă. În Poiana Guțanu aflăm că Pepi cu Gică au 6-7 minute în față.

Finish

Pornim spre finish și pe poteca spre Șaua Strunga vedem frontale. Păstrăm ritmul și încercăm să ne apropiem. Am ajuns la Finish într-un timp de 18h:27 minute. Un timp la care abia dacă am îndrăznit să visez și un loc 4 muncit.

Gică cu Pepi au ajuns pe trei și la finish am aflat că atunci când ne-au văzut frontalele, au tras ca nebunii 😀 Tot respectul. A fost o cursă frumoasă, o cursă în care cuvântul echipă a însemnat totul pentru noi și faptul că din 10 în 10 minute ne întrebam: “ Cum ești?…E bun ritmul?..Cum sunt mușchii?, iar distanța dintre noi nu a fost mai mare de 5-7 metri, confirmă acest lucru. Duminică am făcut o tură de recuperare prin Horoabe – Refugiul Strunga- Peștera, iar mușchii funcționează perfect 🙂 Marathon 7500 este un concurs organizat de oameni de munte și asta se vede în tot: de la organizare până la mâncare 🙂 Voi revenii cu drag la acest mastodont al alergării montane din România 🙂

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *