“Dacă ai un dor ce te frământă
Nu căta că-i drum obositor
Hai cu noi prietene pe munte
Pe cărările Bucegilor. “

Nu pot spune că aveam un dor ce ne frământa, ne antrenasem atât de mult pe acele poteci încât nu mai păreau așa obositoare. Cabaniera de la Vf. Omu ne știa așa de bine încât odată am rămas datori la dânsa cu câțiva lei. “Lasă că oricum veniți înapoi peste câteva zile, îi aduceți atunci”. Știam traseul ca în palmă și nu cred că exista vreo bucată care să ne ia prin surprindere. Lumea  vorbea de câteva scurtături: “ Aia după jepii mari trebuie musai luată” sau “ Grijă mare la aia dinainte de Caraiman, e abruptă tare”. Noi ne făceam mici de tot și cumva ne simțeam vinovați că știm prea multe :))

Ceva nou

Anul acesta am vrut să încercăm o “nebunie”, ceva ce nu mai încercase nimeni până acum. Voiam să facem ambele probe din cadrul Maraton 7500. Când au auzit organizatorii au încercat cumva să ne oprească să facem asta, că e prea periculos, că nu asta înseamnă 7500, etc. Dar cum regulamentul nu interzicea nicăieri asta și taxele noastre erau deja plătie, ne-au permis să participam civilizat la ambele probe, cu înscriere, fără a ne forța să alergăm pe lângă.

Am vorbit cu Cornel și ne-am gândit să abordăm altfel cursa, să nu tragem în prima tură pentru a păstra energie și pentru sâmbătă dimineața,  în tura de Hobby. Ne gândeam să facem în jur de 19:30-20 ore, să acumulăm și câteva ore de somn. Chiar dacă amândoi ne antrenasem destul de mult pe potecile Bucegilor, știam că e prea mult să sperăm la timpul de anul trecut.

Pregătirea

Am încercat să facem un plan de cursă mai bun ca anul trecut, să gestionăm mâncarea mai bine și să includem mai multa mâncare solida în meniu(paste, orez cu ciuperci, budincă de chia cu bucăți de curmale). Ne-am alimentat des în cursă, am fost hidratați tot timpul și asta a contat.

Joi după amiază ajungem în Peștera și începem pregătirile: Dana ne-a  ajutat cu pastele, sortăm mâncarea ce avea să ne-o ducă Kojo la Omu, calculăm câte batoane să luăm în prima parte, câte sa luăm când ne întoarcem la Pestera, etc. Timpul trece repede și imediat se face ora de somn.

Dimineața mă trezesc  la 04:45, merg sa dau un telefon la noile cabine aduse în tabăra de bază și pe urmă iau micul dejun: pâine neagră, humus cu busuioc, cașcaval și măsline verzi fără sâmburi. Cornel deja bântuia pe lângă mine, mi se face milă și îi întind o felie de humus… nu se potolește și mai cere una… Român: îi dai un deget îți ia toată mâna :))

Începem să spunem poezia cu echipamentul , ne ajută să vedem dacă am uitat ceva, și pornim spre validare. La start numai lume bună, ținte înalte, idealuri marețe și timpi fabuloși. Tragem aer în piept și ne băgăm printre primii. Pe spatele fișei de concurs aveam timpii de anul trecut, așa, ca reper. Strategia era să o lăsăm mai încet pe coborâri și să forțăm pe urcări. Să nu ne ia valul și să ne facem cursa noastră fără să ne fugărim cu nimeni.

Incepe cursa

Plecăm ușurel și ne păstrăm ritmul bun. Ajungem la Peștera în 5:06, la fel ca anul trecut. Pai ce-ai făcut mah nene?!… nu am zis că o lăsăm  mai ușor pe prima parte? Așa am făcut, doar că urcarea pe Jepi și piciorul Pietrei Arse au mers mai bine ca anul trecut.

În Peștera ne luăm ce aveam pregătit de seara și pornim pe Valea Obarșiei pentru a bifa prima urcare la Vf. Omu. Ajungem amândoi în același timp, nu la juma’ de oră cum am auzit ceva povești, dăm fișa la semnat, luăm pungile cu orez și îi dăm la vale. Pe primele serpentine mâncăm orezul și coborâm destul de relaxați până la Gura Diham.

Doamne cum au intrat roșiile alea cu brânză și sare… nu mai mă săturam. Am completat cu două mâini de nectarine și am pornit, pe panta prostului, spre Bucșoiu the killer. Urcarea pe Bucșoiu a mers bine dar la coborârea de pe vârf mă amenințau ceva crampe la cvadricepsul stâng. Ajungem la Omu, băgăm paste și îi dăm la vale spre Ciubotea.

Niciodată nu am suportat coborârea asta. O coborâre abruptă și tehnică ce vine după 60 km. Parcă nu se mai termină și ajungi cu picioarele încărcate înainte de ultima urcare grea din concurs. La refugiu bag o ciorbă cu pâine și pornim spre Valea Gaura.

Pe Valea Gaura am făcut cu 5 minute mai mult ca anul trecut. Simțeam că nu mai am suficientă energie și aveam nevoie să mănânc ceva solid. Ajungem la Omu și ne înfigem în ce mai aveam de mâncare, luăm foițele pe noi și plecăm spre finish. Nu am mers exemplar pe bucata asta și porțiunea Guțanu – Strunga am zis că nu se mai termină. Cornel parcă avea puțin mai multă răbdare dar la un moment dat i s-a luat și lui: “Bah da lungă e bucata asta. Iar urcăm?”.

Finish elita

Ajungem in Șaua Strunga, punem stikerul și îi dăm la vale. Pe coborârea aia am recuperat ceva dar ne-am dat seama că nu iese sub 18 ore. Cosmin cu Bogdan au ajuns cu 8 minute înaintea noastră. Dacă știam că sunt așa aproape sigur mai găseam ceva rezerve să tragem… La Strunga aveau 15 minute avans, dar voluntarii nu ne-au spus asta 😀

Am ajuns la finish în 18h:08 minute și am reușit să ne batem timpul cu 20 minute. Am lucrat ca o echipă perfecta și totul a mers brici. Acum hai la somn că mai avem câteva ore și plecăm în tura de hobby, cu fetele.

Bucsoiu the killer

 

Comments (4)

  1. Bravo, am citit atatea povesti incat imi doresc daca Dumnezeu imi ajuta ca la anul sa fac si eu proba Hobby. Felicitari!

    1. Esti puternic si ai sa reusesti 🙂

  2. Fratie, doar o rugaminte, ca in rest esti tare, scrii super fain, ce echipament folosesti, sa stim si noi, minions. Mersi!

    1. Salut Radu. Echipamentul este destul de simplist. Am folosit tricoul ON/OFF de la Compressport, overshort-ul Compressport(destul de subtire, dar nu am probleme cu frigul), sosete de trail de la Compressport, Rucsacelul UltraPack de la Compressport, adidasii Speedcross 4 de la Salomon, manecute Compressport, manusi S-lab Salomon de alergare. Echipamentul asta l-am folosit in ambele ture de la 7500. Dupa prima tura m-am culcat cu el ca sa fiu deja echipat dimineata :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *