Chiar dacă am “furat” o zi din minivacanța de 1 Mai, nu puteam rata concursul Piatra Mare Trail Running. Aproape de casă, un traseu greu și frumos, clar nu puteam lipsi de la așa ceva.

Am convins-o și pe Cătălina să participe și uite așa, sâmbătă dimineața, ne luăm de mânuță și pornim spre Dâmbul Morii. Luăm kiturile înainte de ora 9 și startul era la ora 10. Cătălina bodogonește ceva printre dinți și mă întreabă: “Bine că ai vrut tu să fii punctual, acum ce facem până la 10?” Asta să fie problema… Ne incălzim puțin pe traseu, mai vorbim cu lumea și trece timpul.

Fiind un concurs bine organizat, cu un traseu superb, concurența este mare și elitele alergării montane sunt prezente la start.

START… Se pleacă destul de ușor și prima urcare are rol de încălzire. Încerc să nu ridic pulsul prea tare și stau în plutonul al doilea. Concurenții ce nu știau traseul au plecat mai tare decât trebuia și acum regretau decizia luată. Văd că mă simt bine și măresc puțin ritmul încercând să țin pulsul în control.

Sirul Stâncilor, un vertical superb cu foarte puține bucăți plate pentru respiro. Țin pulsul sus și ajung la cabană în 59 de minute. Iau un gel și plec mai departe spre Vârful Piatra Mare. Dau din bețe pe urcare, alerg când ajung în platou și încep să mă întâlnesc cu baieții ce se întorceau de pe vârf.

Pfoai cât de fain se vedeau Bucegi și ce cadre superbe a prins Alina. Într-o cursă așa scurtă, nu prea ai timp de admirat, așa că îi dau tare la vale și mă bucur de poteca foarte alergabilă ce coboară spre stâna din traseul ce merge la Cascada Tamina. Dar coborârea se termină repede și începe penultima urcare, înapoi spre stână.

Îmi plac concursurile în care participanții se intersecteaza pe traseu. Parcă îți dă energie când vezi că cel din fața ta nu este așa departe și parca nici nu arată prea bine. În acel moment turezi motoarele și îți dorești să te țină până la sfârșit.

După stână urmează o porțiune vălurită apoi ultima urcare și coborârea spre finish. Mai aveam energie și încerc să măresc ritmul pe coborâre. Mai întrec doi concurenți și ajung la finish dar parcă nu îmi vine să mă opresc, a fost prea scurtă cursa.

Ceasul s-a oprit la 1h:46 minute și un loc 13 la general. Un vertical adevărat cu un traseu superb ce nu îți dă pace și te ține mereu cu pulsul sus.

Felicitări organizatorilor , mulțumesc voluntarilor și fotografilor. Cu siguranță ne vedem și în 2019 🙂

Photo: Vlad Dumitrescu, Mihai Santa zis Misha, Alina Selinadie, Lucian Liteanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *