E noapte, o noapte de decembre
Zăpada cade-ncet pe respirația rece.
Orașul luminat, de-acum a adormit
Iar geru-și face loc prin bradu-mpodobit

Străzile sunt pustii, băncile se albesc
Copii merg spre casă în pas milităresc
Leaganu’ scârțâie încet în parcul pustiit
Strigând din răsputeri: Vreau să fiu folosit

Dar ei n-aud nimic, sunt prea preocupați
Să râdă, să zâmbească, parcă sunt fermecați
Sunt singuri pe potecă, lumea este a lor
Și-n aeru-nghețat plutește iz de-amor

Ea îl ține de braț, el mâna-i încălzește
Iar în căușul palmei începe-a lor poveste
Poveste neștiută, unică-n felul ei
Scrisă cu fulgi de nea și-al inimii condei

Un fulg de nea, rebel și nu prea precaut
Se-așează pe-a ei buza și-i fură un sărut
Asta l-a costat viața, știa de prima dată
Dar unde-n astă lume mai sărută așa fată?

El, timid în felul lui, a văzut accidentul.
Asta i-a dat putere să pornească cu dreptul,
Se-ntoarce-ncet spre ea, și-n noaptea înghețată:
Îi fură un sărut și-l ține viața toată

Se privesc, își zâmbesc și în liniștea nopții
Două inimi băteau lăsate-n voia sorții
Pornesc din nou la drum prin zăpada cernută,
Ea îl ține de braț, el…el încă o sărută 🙂

Versuri: Adelin Udeanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *