Fiecare parte a excursiei va avea povestea ei:

Bucuria când ne-am dat seama că am ajuns mai sus decât Vf. Moldoveanu, primul bivuac la 3400 m. Cum am simțit,sau nu, altitudinea mai sus de 4000m, cum regele Matterhorn nu ne-a lăsat să îi atingem vârful nici din a doua încercare. Cum ne-am simțit în secunda când ne-am dat seama că suntem deasupra Europei, decizia înțeleaptă de a nu traversa ghețarul Gouter ce era plin de crevase și cum asta, probabil, ne-a salvat viața… Când ajung acasă mă voi ocupa de fiecare poveste și voi alege cele mai faine poze.

TDG

Dar înca sunt în Alpi cu gândul la băieții ce participă la TDG. Știți cum sunt tăranii ăia care ies prima data din curtea și ograda lor? Aia de merg la oraș și se miră de orice. Fix așa am fost și noi zilele astea. Încă sunt în stare de șoc. Stare ce mi-au provocat-o urcările și coborârile din Alpi… lungi rău de tot frate. Îmi place să urc, să cobor, nu am treaba. Bah, dar când te plictisești urcând e cam nașpa :)) Aseara pe la ora 3, pe una din urcarile infernale de la TDG, mă jur că am adormit pe urcare. Atât de monoton era. Nici o bucată în care să alergi puțin sau să îți tragi sufletul. Numai serpentine ce urcă abrupt și se pierd undeva la linia orizontului. Să nu mai zic de coborari… zeci de km de coborâre. Km 151 din TDG este în Donnas(331m), coborârea aia are în jur de 30 km cu 3000+ diferență de nivel… 30 km numai coborâre :))

Cum a început

Ideea asta cu 3 sapt prin Alpi a început prin ianuarie când Cornel a zis să ne încercam norocul la TDG. Ne-am înscris amândoi dar l-au extras doar pe el. Cum planul era făcut am zis că vin și eu să alerg pe traseu, așa ca turist. Pentru Cornel TDG era cursa prioritara de anul acesta.

Ne-am făcut planul pe zile, ce vârfuri urcăm, pe ce trasee alergăm, ce mâncare să luăm, etc. Au fost câteva zile în care vremea nu a ținut cu noi, dar era imposibil ca 3 săptămâni la rând să avem doar vreme bună.

Au trecut două săptămâni și parcă ne-am învățat aici. Mâncarea, chiar dacă e aceeași,e din ce în ce mai bună. Nopțile dormite în sac, lângă mașină, au început să ne placă.

Știu ca fara ea… Este o melodie

Un singur lucru îmi lipsește: au trecut 17 zile de când nu am văzut-o. Nu sunt eu genul foarte sensibil, dar mi s-a făcut un dor de ea… Văleu mamă. Dar mai e puțin și gata.

Astăzi dimineață am terminat de alergat o porțiune din TDG și acum stau pe o banca în fața unui hotel ce are Wi-fi gratis. Mâine e zi de pauză și miercuri încep pregătirile: Fac dush, mă spal pe dinți, aranjez puțin barba, scot hainele de duminică și mă premenesc pentru întâlnire… Vine zeița în Courmayeur :)). Abia aștept să o văd.

Vor urma câteva zile împreună pe potecile Alpilor. Sperăm ca vremea să țină cu noi.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *