Bag două porții de gulaș, pâine la greu și clătesc cu mult pepene. Cornel se uita la mine cu ochii mari și nu își dă seama cum pot să mănânc atât. Încep să tremur și iau foița pe mine… nimic nu mă poate opri din mâncat. “ Pune mă si mănâncă și tu ceva” îi zic lui Cornel care stă și se uită lung la farfuria aburindă. “Nu pot bah, nu intra nimic. Mă duc în cort să dorm”. Cornel pleacă la somn și eu mai stau la povești cu Țale. Termin de basculat și mă duc și eu spre cort. Intru în coconul meu de puff sintetic luat din Dechatlon și încerc să adorm. Mă obișnuiesc cu mirosul, îți dai seama că m-am băgat așa nespălat cum eram, și adorm. “Șiiii, mai vine încă o echipă. Bravo băieți, felicitări” strigă crainicul în plină noapte, dar am reușit să adorm și am prins 3h-3h:30 de somn. Îmi pusesem ceasul să sune la 05:10. La 05:00 mă sună Roxana: “Heyyy, neața. Ești gata de cursă?” eu nici nu făcusem ochi… doamne fere câtă energie.

Trezirea

Ies din sac, merg la cabinele de probă apoi dau o fugă să mai bag o porție sau două de gulaș. Bagajul îl am făcut de ieri, mai bag doar câteva batoane prin buzunare. Ne prezentăm la verificare și intrăm în zona de start. Echipa Zeul RA(Roxana și Adelin) era pregătită de acțiune. Mă simțeam destul de ok, eram mâncat și reușisem să deschid ochii în întregime.

Cornel era și el la start. Ultima dată când l-am văzut striga ca disperatul la fata lui să o lase mai încet :)) Plecăm ușurel să încălzim mușchii și începem să urcăm pe Valea Obarșiei. Roxana nu prea era prietenă cu urcările așa că eram bucuros. Pe coborâri aveam să fac roșu în gât de la strigat… dar ajungem și acolo.

 

“Ai grijă cu bețele alea… Vezi că m-ai călcat… Bah Adeline da tu nu ai fost în tura lungă?” Nașpa să stai în îngrămădeală. Dar o iau ca pe o plimbare și imediat ajungem la Omu. La Omu stăm la rând ca la pâine și așteptăm cuminți să dăm foaia la semnat. Între timp suntem serviți cu ceai cald. Atmosfera era faină și nu am simțit cum trece timpul. Era destul de frig așa că aruncăm foițele pe noi și tragem mănușile în mâini.

Sprintenă fata

Urmează coborârea pe Valea Cerbului. Știam că Roxana coboară bine, dar mai știam că mă dor și mușchii. Îi spun să nu dăm prea tare la coborâre că ne încărcăm picioarele și ne va fi greu la urcare. Eu am spus, eu am auzit. Roxana pleacă ca din pușcă și eu încercam să mă țin de ea. Dureau mușchii destul de tare dar îi las o leacă până se încălzesc. “ Roxana, stai mah femeie mai încet că nu ne bate nimeni”. Dacă am văzut că fata are chef să-și rupă picioarele, strâng din dinți și îi dau după ea. Peisajul era cam așa: Ea alerga în față și eu strigam în urma ei: “Pârtieeee, la o parte… Faceți loc oameni buni” Nu exagerez dar cred că am depășit vreo 20 de echipe până la Gura Diham.

Fată descurcăreață

Deja simțeam foame și la Gura Diham am băgat ca un leu. Brânză, roșii, nectarine în proporții industriale. Teoretic Roxana nu ar fi stat așa mult în post(am stat cam 5-7 minute) dar a fost înțelegătoare și m-a lăsat să mănânc. Pornim pe panta prostului și la Poiana Izvoarelor aflăm că vom merge pe Mălăiești. Foarte bine, mai mult de fugă. Deja pe la ungur, la Prepeleac, începeam să simt foamea. Bag un baton dar parcă nu intra, îmi trebuia ceva solid. La Mălăiești face Roxana rost de câțiva lei și îmi cumpăr o negresă. Doamneee, cea mai bună negrotoaică din viața mea. Din două înghițituri a dispărut. Mai milă îmi era de Roxana, că pentru aia cațiva lei trebuia sa îl imbrățișeze și să îi dea câteva pupicuri lui Uzy (Ionut Uzea). “Vezi mă Adelin ce fac eu pentru tine… mă prostituiez” mă bufnește râsul și încerc să o consolez :))

Urmează urcarea pe poteca de vară și apoi a doua oară la Omu. Pe bucata asta nu sunt prea multe de spus, Roxana încerca să se abțină din înjurat și eu o încurajam: “Hai mai repede că vine Uzy să își ia pupicurile” prindea ceva noss și pe urmă iar se tăia. Ajungem la Omu și eu stau sa bag o ciorba(Multumesc Dana pentru bani). Îmi era foame frate, ce vrei. Roxana m-a așteptat răbdătoare și apoi îi dăm la vale. Până la Bătrâna a mers bine apoi facem dreapta și începem să coborâm spre Guțanu. Aici iar mai depășim câteva echipe ce stăteau la rând la topogan. Văleu mamă ce noroi era. Iau două căzături sănătoase și râd ca dilău. Poate te întrebi de ce să râzi când iei o căzătura în noroi… Păi în una din căzături am avut onoarea să o iau și pe Roxana. Ea mergea ca o panseluță să nu se murdărească și am venit eu prin alunecare. Fotbalist nenorocit :))

Încă puțin

Ajungem în Guțanu, punem ștampila și pornim spre șaua Strunga. Prind nenorocita aia de poteca pe lumină :)) Nu te gândi că a fost mai bine dacă vedeam unde se termină. Tot urâtă a fost, tot amândoi înjuram. La un moment dat Roxana mă intreabă cine a făcut poteca asta, eu îi spun că mama… se uită cu ochii mici la mine și apoi își vede de drum. Nici până în ziua de azi nu stiu cine a făcut-o.

Din Strunga îi dăm la vale și încercăm să recuperăm ceva timp. Roxana are o mică durere la picior dar trece peste și îi dăm înainte. Hai că mai e puțin și se termină. Începem să alergăm spre finish și trecem prin poartă în 10h:36 minute. Ne îmbrățișam, așa transpirați cum eram, primim medaliile apoi ne întindem pe iarbă. Îmi era foame.

Multumesc, Roxana. Multumesc că ai acceptat să facem echipă, că ai avut răbdare să mănânc în posturi, că nu te-ai supărat pe mine când strigam la tine pe coborâri. Multumesc că te-ai “prostituat” ca să îmi cumpăr o negresă :)) . Multumesc pentru tot. Am fost o echipă faină și am reușit să ne bucurăm de cursă 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *