Dacă lumea se tot vaită de organizarea acestei curse, de ce continuă să vină oameni la start?!

Fiecare munte are frumusețea lui, peisaje ce îți taie respirația, trasee grele sau ușoare ce te poartă pe creste sau prin poieni întinse. Acum este soare iar peste o oră apar nori negri, ceață, bate vântul sau o ploaie rece de vară ne amintește cât de mici suntem în fața naturii. Omul mereu a dorit să își depășească limitele, să vadă cât poate duce corpul și psihicul. Mereu și-a dorit să ajungă pe  cei mai înalți munți pentru simplul fapt că “Sunt acolo”. Așa am fost creați : să căutăm noi provocări, să iubim adrenalina, să luptăm pentru visele noastre…  Să demonstrăm că putem.

Un masiv frumos cu trasee spectaculoase,  văi abrupte mărginite de creste ascuțite și umbrite de pereți uriași ce ascund povești încă neștiute. 300 km pătrați de frumusețe și libertate. Multe concursuri de anduranță au ales potecile Bucegilor, oferind concurenților posibilitatea de a descoperi noi mușchi și resurse de care nu aveau habar.

Transilvania 100k este unul din aceste concursuri. Probabil luna mai nu este cea mai potrivită pentru un ultramaraton în Bucegi. Vremea capricioasă și zăpada au pus, an de an, mulți concurenți în dificultate.

Verificarea echipamentului

Ziua de vineri a venit cu o înscriere gratuită la 30k… cursa copilor cu vârste între 14-18 ani(cursa de 20k era destinată celor cu vârsta între 10-14 ani). Citesc regulamentul și văd că echipamentul obligatoriu este același pentru toate cursele(100k, 50k, 30k, 20k). Nu prea îmi dau seama ce ar putea face cu frontala cei de la cursa de 20 si 30 km, dar citesc în continuare și văd ceva nou și nemaiîntâlnit la cursele din România: “Echipamentul obligatoriu se verifică la ridicarea kitului”. Mhmmm, oare cât de corecți ne cred ăștia? mă gândesc eu. Ei nu își dau seama că putem merge toți cu același echipament să ridicăm kitul?… Probabil nu s-au gândit la asta.

Cu părul răvășit(ăla care mai e) și privire de killer mă îndrept spre castelul Bran cu speranța că îl voi impresiona pe Dracula. La poartă erau câțiva străinezi care dădeau calificative în funcție de cât de bine arătai… arătam atât de rău încât mi-au spus succes în română. S-au uitat din mers la rucsac și păreau convinși că am tot ce trebuie.

5…4…3…2…1

Numărătoarea începe de la 5 în jos și în secunda doi ne punem în mișcare. Până să îmi revin eram deja în șosea și alergam în plutonul 2. Primii 2 kilometrii se aleargă pe șosea apoi facem stânga pe un drum de țară și la scurt timp intrăm în pădure. Știam câtă urcare vine așa că o las ușurel să mă încălzesc. Mai mă depășesc câțiva, erau hotărâți rău de tot, mă gândeam că sunt singurul care știe cât de lungă e urcarea.

Ies în gol alpin și încep să accelerez. De aici e mai mult curbă de nivel cu urcare ușoară. Refugiul Țigănești apare din ceață semn că aici trebuie sa o luam spre Malaiesti. Fac stânga spre Mălăiești și îi dau la vale. Pfoai cât îmi place potecuța aia, așa de fain rulezi pe ea și simți cum vraja muntelui îți dă putere. Mâncare destulă în checkpoint-ul de la Mălăiești. Mulți concurenți de la 50k stau la povești în timp ce sorb dintr-un pahar de isotonic și molfăie la un jeleu în formă de vierme.

Hornul Mălăiești

Pornesc spre Hornul Mălăiești și încep să depașesc tot mai mulți concurenți de la 50k. La intrarea pe horn văd prin ceață coada unui șarpe imens ce înainta cu grijă spre ieșire. Văleu mamă, acum ce fac? Erau urme în zăpadă dar nu aveam acces la ele… dacă intram în acea mulțime de oameni eram pierdut. Așa că mă înfig în bețe și îi dau la deal pe lângă potecă. Pe la jumătate am reușit să mai trec pe urme dar nu am stat prea mult. Am folosit cuvântul “sorry” atât de mult încât la ieșirea din horn i-am spus lui Bogdănel (voluntarul ce ne coordona) “sorry” în loc de mulțumesc.

Photo: Cristi Cioroiu

Valea Gaura în ceață

Pe Valea Gaura nu se vedea nimic. Îi dau drept și în prima căldare mă întâlnesc cu Cosmin Szekely. “Ce faci măh, ești ok?”, “Băh nu știu pe unde să o iau, de 20 minute mă învârt pe aici”. Mai erau doi concurenți ce bâjbâiau prin ceață și le zic să îi dăm la vale ușor dreapta că sigur intrăm în traseu. Era o ceață de nu vedeai la doi metri. Găsim traseul și îi dăm la vale. Din inerție și fără să îmi dau seama, era să îi dau la vale pe un vâlcel destul de abrupt și periculos. Erau urme pe el, semn că primii nu au fost atenți și au omis traseul ce face brusc dreapta. Revin la traseu și ajung în Poiana Gaura.

Mă hidratez în post, mănânc ceva portocale și îi dau în dreapta pe cruce roșie. Îl văd pe tipul din fața că nu prea coboară bine și îl depășesc încercând să prind ceva avans… ce urma să îl pierd pe forestier. Ajung la asfalt și benzile indică spre stânga.  Pe bucata asta nu știam ce urmează dar era bine marcat și nu au existat probleme. Încerc  să  recuperez avansul pierdut pe forestier dar nu prea reușesc. Îl vedeam pe tipul din față dar nu reușeam să micșorez distanța.

Finish

Ajung la finish pe locul 4 la general și 3 la categorie cu un timp de 4h:37 min. În timp ce primeam medalia a început ploaia. Eu eram în siguranță, dar pe munte lumea se lupta cu zăpada, grindina și o ploaie rece ce intra în oase.

O părere umilă

Sunt multe păreri legate de organizare, marcaj, voluntari. Fiecare concurent a avut în kit o hartă detaliată în care era desenat traseul. Daca o studiai, nu prea aveai cum să te rătăcești. Un exemplu pozitiv este Tavi, un prieten ce a fost  pentru prima dată în Bucegi și a reusit să nu se rătăcească. De ce? pentru că a studiat harta. În partea de început și finish marcajul era bun, chiar impecabil. Însă sus pe platou și la intersecții lipsea cu desăvârșire. Pe Valea Gaura era ceață de nu vedeai la 2 metri. Nu se vedea absolut nimic, nici măcar stâlpii de marcaj turistic. Câteva țepușe înfipte în iarbă cu ceva panglică agățată de ele ar fi rezolvat problema bâjbâielilor.

Să fii voluntar este destul de greu. Stai în frig și înduri cele mai grele condiții pentru ca unii să poată alerga în siguranță. Tu, voluntarule, ești un stâlp de hotar pentru ei, cuvântul tău este lege. În tine își pun speranța când întreabă câți kilometri mai sunt până la finish sau care este drumul corect. Dacă tu îi îndrumi greșit și le spulberi speranțele…

Știu că toată lumea a terminat cu bine și nu au existat accidente sau cazuri de hipotermie. Cei ce au respectat echipamentul obligatoriu au avut numai de caștigat.

Spor(t) în tot ce faci. 🙂

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *