Turele noastre mai lungi, 3 – 4 zile, le facem cu rucsacul în spate, în care avem cort, haine și mâncare. Traversăm munții la pas cu bocancii în picioare și 10-12 kg în spate. Minivacanța de 1 Mai, ne-am gândit să o planificăm altfel: Să facem un fel de cantonament, să vizităm cât mai multe locuri într-un timp mai scurt. Ideea nu e rea așa că întindem harta pe pat și ne apucăm să planificăm zilele, trei la număr.

Sâmbătă, după ce am participat la Piatra Mare Trail Running, ne-am întors acasă și am făcut bagajul, iar pe seara am plecat spre Teiuș și de acolo spre Mănăstirea Rimetea. Ajungem la destinație în jurul orelor 22 și căutăm un loc unde să punem cortul, apoi mai vizionăm puțin traseul de a doua zi și ne băgăm la somn.

Câteva păsărele ce-și aveau cuibul în copacii din jurul cortului, se iau la ceartă , fără a se gandi la somnul nostru dulce. Soarele își făcea loc printre crengi și încălzește tenta cortului, obligându-ne să părăsim culcușul. Următoarea noapte o vom petrece sub cerul liber, așa că iau rucsacul de 30 litri și arunc în el doi saci de dormit, ceva mâncare și izoprenele. Echipați de alergare și cu bagaj light, pornim spre Cheile Rîmețului.

Traseu ziua 1: Mănăstirea Rîmeț – Brâna Caprelor – cătun Cheia – Brădești  – Șaua Vânătările Ponorului – banda albastră spre Coltești – intersecție bandă galbena – Sălciua – Șaua Vânătările Ponorului —> 30 km

Intrăm pe Brâna Caprelor și ne bucurăm de peisajele superbe ce ni le ofereau Cheile Rîmețului. Se anunță o vreme superbă cu cer senin și verde crud. Porțiuni aeriene, zone de cățărat, poteca îngustă, astea sunt lucrurile faine de care ne-am bucurat pe Brâna Caprelor.

Ajungem în cătunul Cheia, format din câteva căsuțe aflate pe marginea apelor Rimetei. Doamne cât de faină poate să fie acea zona, cu oameni gospodari și primitori. Primăvara este anotimpul cel mai potrivit pentru a vizita aceste locuri. Copaci înfloriți, florile ce împrăștie parfum în aer, iarba crudă și frageda, totul este un tărâm de basm.

 

Ne continuăm drumul  printre căsuțe părăsite, gospodării îngrijite și ne dăm seama că în aceste cătune uitate de lume, găsim esența neamului Românesc. Ajungem în șaua ce duce la Vânătările Ponorului, locul unde urma să rămânem peste noapte, și ne dăm seama că am ajuns prea repede, este ora 11:30.

Luăm prânzul, consultăm harta și ne hotărîm să mai facem o bucla de 13-14 km, dar nu înainte de a ascunde rucsacii și a trage un pui de somn.  Îmi fac somnul de frumusețe și începem al doilea antrenament al zilei: Banda albastra spre Coltesti – intersectie cu banda galbena – Sălciua – Saua de la Vânătările Ponorului.

Pornim în alergare ușoară și ne dăm seama că nu avem de unde lua apă. Soarele și toropeala uscau gâtul și înmuiau picioarele, dar găsim o sursă de apă și suntem salvați. Eram pe poteci necunoscute, încă, de noi, locuri ce îți atrag privirea prin frumusețea peisajului, poteci ce abia așteptau să fie alergate. A fost foarte frumos și ne-am bucurat de alergare.

Ajungem în vârf, la căsuțe, înfometați și transpirați, dar bucurosi de locurile descoperite și încântați de frumusețea Trascăului. Mâncarea o aveam porționată, 2 zile – 4 mese, dar la ce foame aveam, am intrat și în micul dejun. Cătălina s-a ținut de program și deja își închipuia cum, dimineața, am să vin în genunchi să cer micul dejun :))

Privim cum soarele se pierde în orizont și ne pregătim de somn. Aveam în plan să dormim afară, sub cerul liber. Eu încă nu intrasem în sac și Cătălina, doar cu nasul pe afara, mă întreabă dacă mai am ceva haine pentru ea. În seara aia, înainte de culcare, m-am rugat să pot sta toată noaptea afară, sub cerul liber și să privesc cerul înstelat. Dar sunt un păcătos și pe la miezul nopții, Cătălina mă trezește și cu dinții clănțănind în gură, îmi spune să căutăm un loc mai călduros. Intrăm într-o căsuță mai cochetă pe care o ochisem din timpul zilei și avea un pod cu fân. A adormit Catalina a mea ca un prunc și cum o parte din tavan lipsea, am mai admirat puțin stelele.

Cătălina își mănâncă micul dejun și eu rod doi biscuiți din porția pentru prânz. Ehhh, îmi zic, lasă că resist eu toată ziua. Ne echipăm și pornim spre Huda lui Papară. Ajungem, facem câteva poze, găsim un ochi de apă și ne spălăm, apoi pornim spre Poarta Zmeilor. Ne întâlnim cu un cuplu și din vorbă în vorbă, ne spun că merg să ia micul dejun la singura pensiune, mai mare, din zonă. Mă uit la Cătălina, ea la mine și ne oprim să numărăm banii ce îi aveam la noi… 39 lei.

Ne așezăm la masă, primim meniul și începem să calculăm: Dacă luăm două omlete și cartofi prăjiți, ne rămân bani de cafea, dar parcă omleta nu merge pe uscat, hai să luăm și o salată, dar nu ne ajung bani… Eu eram îngropat în calcule și ea alegea meniul. Ia încearcă cu oua ochiuri în loc de omletă, că văd că sunt mai ieftine, îmi zice mândra, fac rapid calculul și ne încadram la fix, ba mai lăsăm și un leu bacșis. Ăia de lângă noi se uitau speriați și le explicăm că nu aveam în plan să luăm micul dejun în oraș, așa că nu am luat bani mulți la noi. Dar am mâncat bine și am pornit la drum.

Mama ce faină e urcarea spre Poarta Zmeilor, un vertical fain ce l-am urcat în pas alert. Pe această urcare am rămas în chiloți și așa am mers toată ziua. Povestea acestei experiențe nu e lungă, așa că o spun rapid: Duminică dimineața, când am plecat de la mașină, Cătălina nu a luat în seamă soarele ce ardea încă de la orele dimineții și a plecat în colanți, fără a lua pantaloni scurți la ea. Prima zi a rezistat, dar a doua zi a trebuit să renunț la chiloții mei Compressport și să rămân în aia de la Carrefour.

Prindem banda roșie ce merge spre Florești – Valea Uzei  – Mănăstirea Rîmet și până seara nu îi mai dăm drumul. Poteci, drumuri forestiere, căldura, alergare și un verde splendid ce acoperea dealurile, cam asta a fost ziua de Luni, a doua zi de cantonament, 30 km. Pe seara ajungem la mașină, ne băgăm în râu, ne spălăm, răcorim mușchii, apoi îmi iau în serios rolul de gospodină și fac un orez cu ton și pesto de te lingeai pe degete. Spăl și vasele, apoi trec în modul barbat și instalez cortul… Cătălina era în mașină și se îmbălsăma, trecuseră două zile fără ca fața  ei să vadă crema :))

Îmi era dor de cântecul păsărelelor, de cearta lor ce ne-a dat trezirea. Astăzi aveam în plan o tură faină prin Piatra Cetii și narcisele de la Tecșești. Luăm micul dejun, ne echipăm cât mai light și plecăm pe banda roșie, spre Fața Pietrii. Totul era atat de fain și peisajele de primăvară ne urmăreau la tot pasul, dar căldura și toropeala erau mult prea mari pentru luna lui Florar.

Ne intersectăm cu triunghiul roșu și începem cea mai abruptă și grea urcare din acea zi: urcarea pe Piatra Cetii. Îi dau înainte, mai tare, și caut avenul din Piatra Cetii, dar când ajung în vârf, o poiana plină de narcise mă face să uit căldura și efortul urcării. Găsesc avenul, o aștept pe Cătălina, facem câteva poze și pornim spre zone mai verzi si pline de narcise: Poiana cu narcise de la Tecsesti.

O livadă plină cu meri înfloriți și un covor de narcise înflorite, îmi întăresc ideea ca primavara este cel mai frumos anotimp, fie el și de câteva săptămâni. Ne oprim să luăm o gustare, facem câteva poze și pornim pe cruce galbenă spre Cheile Rimetului și apoi la mașină.

A fost o zi perfectă, cu cer senin, mult soare și peisaje superbe. Traseu: Mănăstirea Rimet – Fața Pietrii – Răicani – Piatra Cetii – Tecsesti – Cheile Rimetului – Mănăstirea Rimet —> 20 km

Au fost 3 zile reușite, cu ținte atinse și planuri îndeplinite. Trei zile în care am tot sperat un lucru: O zi în care Cătălina să zică că nu mai vrea/poate să alerge și să îmi fac singur de cap. Dar ea nu și nu, s-a ținut scai de mine și chiar daca era răvășită dupa primele două zile, tot a zis ca vine. Acum pot spune că sunt mândru de ea și mă bucur că și-a depășit limitele… Niciodata nu am crezut că va fi de acord să alergăm într-o tură ce de obicei o faceam la bocanc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *